joi, 27 august 2009

Şapte morţi într-un accident aviatic din Congo


Şapte persoane au murit miercuri după ce un avion de transport de tipul Antonov 12 s-a prăbuşit la periferia oraşului Brazzaville din Congo.
Aeronava, care efectua o cursă între Pointe Noire şi Brazzaville, a căzut într-un cimitir de la marginea capitalei Republicii Congo, în timp ce era în faza de aterizare.

"Accidentul s-a soldat cu şapte morţi: cinci membri ai echipajului, care erau de naţionalitate rusă, şi doi congolezi care par să fi călătorit clandestin, întrucât numele lor nu apar pe lista pasagerilor. A luat foc partea din spate a avionului, iar acesta s-a prăbuşit când a ajuns la cinci metri de sol. Aeronava transporta băuturi alcoolice şi trei maşini", a declarat Emile Ouosso, ministrul transporturilor din Congo.
Autorităţile au deschis o anchetă pentru descoperirea cutiei negre a aparatului de zbor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu