miercuri, 25 martie 2009

africa centrala -inima'Continentul Negru'


Africa Centrală – inima "Continentul Negru"


Africa Centrală este una din regiunile situate în zona ecuatorială şi este una dintre regiunile un pic mai dezvoltate din "Continentul Negru". Aici avuţia pe cap de locuitor oscilează în jurul a 2.000 de dolari, cam cu 50% mai puţin decât în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est din România. Africa Centrală cuprinde următoarele ţări: Sao Tome şi Principe, Camerun, Guineea Ecuatorială, Gabon, Angola, Congo, RD Congo, Republica Centrafricană).

Influenţa europeană îşi spune cuvântul, Camerunul dezvoltându-se mai repede decât majoritatea statelor africane, economia acestei ţări bazându-se pe agricultură, creşterea animalelor, extracţii de bauxită, fier şi ţiţei, dar şi pe exploatarea pădurilor.

Zairul – o ţară sărăcită de lupte interne
Cea mai puţin dezvoltată ţară din această regiune este RD Congo, fosta Zair. Organizaţiile umanitare trag un semnal de alarmă privind soarta locuitorilor din Republica Democrată Congo. Ţara este zguduită de luptele interne. Regiunea Kivu, din estul ţării, se află în mâinile rebelilor conduşi de generalul tutsi Laurent Nkunda. Acesta ameninţă că vrea să înlăture Guvernul de la Kinshasa, creând o instabilitate politică. Mii de civili au fugit de teama luptelor care s-au intensificat în ultima perioadă. Organizaţiile umanitare sunt îngrijorate de situaţia în care se află civilii aflaţi pe teritoriile disputate de armată şi rebeli.
Un alt război civil care a afectat grav ţara este cel din Ituri dintre miliţiile susţinute de etnia Hema, apropiaţi de Uniunea Patrioţilor Congolezi (UPC), şi etnia Lendu, pentru controlarea minelor de aur, lupte care s-au soldat cu 60.000 de morţi şi sute de mii de refugiaţi din 1999. În urma acestor lupte, fostul şef al miliţiei congoleze Thomas Lubanga este judecat la Curtea Penală Internaţională pentru crime de război pentru că a folosit copii-soldaţi. Procesul s-a deschis pe 26 ianuarie 2009 la Haga.
Companiile au vândut contracte de consultanţă în reforma sistemelor de sănătate statelor Gabon şi Congo în valoare de 4,6 milioane de euro. Jurnalistul Pierre Péan afirmă că o parte din această sumă nu a fost recuperată de societăţi decât după numirea lui Kouchner ministru de Externe, în 18 mai 2007.

marți, 17 martie 2009

Cele mai periculoase state din lume

Război, criminalitate ridicată, teroare- concediul în multe ţări de pe mapamond poate fi echivalent cu o călătorie spre moarte. Revista americană Forbes a dat astăzi publicităţii o listă cu cele mai periculoase state ale lumii. Topul este bazat pe relatările observatorilor internaţionali şi organizaţiilor de securitate din SUA. Urmează o listă cu ţările pe care ar trebui să le ocoliţi în 2009.

1.Somalia
Somalia este, potrivit Forbes, cea mai periculoasă ţară din lume la momentul actual. Foametea, corupţia şi războiul au devastat statul estafrican. În ultima vreme, în apropierea ţărmului au loc din ce în ce mai multe atacuri ale piraţilor somalezi. Turiştii sunt avertizaţi de aceste lucruri atunci când intră în Somalia, auto-proclamată „Republica Independentă So-mailand”. Piraţii patrulează apele Africii cu arme AK-47 şi ţin sub stăpânire navele până la plata răscumpărării. Luptele dintre clanuri din nordul ţării sunt responsabile de multe vieţi pierdute, în timp ce controlul teritorial din capitală, Mogadishu, e prins între numeroasele clanuri şi şefii războinici.

2. Afganistan

Afganistanul rămâne una dintre cele mai sărace, subdezvoltate şi instabile regiuni. În timpul Invaziei Sovietice, Armata Roşie a minat aici mai mult de 12 milioane de terenuri. Sute de oameni sunt ucişi, măcelăriţi şi mutilaţi din cauza acestor arme perfide. După sovietici, au venit talibanii, care şi-au manifestat controlul interzicându-le femeilor accesul la joburi şi în universităţi. În 2001, Statele Unite au răpus invazia talibanilor, însă rivalităţile tribale şi mafia drogurilor au lăsat naţiunea instabilă. Bombele sinucigaşe reprezintă o ameninţare constantă, şi nici o persoane din Afghanistan nu este în siguranţă. Cel mai mare atac sinucigaş a avut loc în 2007, în provincia Baghlan, omorând mai mult de 70 de oameni. La fel ca în Irak, mereu au loc atentate asupra instituţiilor americane şi răpiri.De asemenea, Afghanistanul este cel mai mare distribuitor mondial de haşiş şi opium.

3. Irak

În Irak, situaţia rămâne tensionată. Din 2003, Statele Unite au ocupat Irakul, ceea ce a dus la un război civil din care a rezultat până acum moartea a 650.000 de oameni. Al-Qaeda, insurgenţi suniţi, forţe de securitate şiite, rebeli kurzi, soldaţi americani, trupe din Turcia şi criminali sunt implicaţi într-un ciclu al violenţei care, din păcate, nu se va termina prea curând. Dispozitivele explozive şi minele sunt o continuă ameninţare, ca şi bombele sinucigaşe care au măcelărit sute de oameni. Răpirile şi crimele sunt raportate cu o frecvenţă foarte mare. Din 2003, două milioane de irakieni au emigrat în ţările vecine şi alte 1.9 milioane rămân în deplasare internă. Pieţele şi locurile cu multă lume sunt cele mai periculoase.

4. Congo

În republica democrată Congo, schimbările de pe scena ploitică au creat conflicte sângeroase. Începând cu anul 2003, este pace în mod oficial. Dar luptele dintre rebeli şi trupele militare continuă. Rebelii din Congo atacă în tot mai multe zone din estul ţării. Zeci de mii de oameni fug din calea conflictului armat, iar ONU vorbeşte despre o catastrofă umanitară. Disperaţi din cauza neputinţei Guvernului şi a forţelor internaţionale de pace, oamenii cer arme pentru a lupta singuri cu rebelii.Situaţia se degradează în fiecare zi.

5.Pakistan

De câţiva ani buni, Pakistanul a devenit scena unor confruntări sângeroase dintre diverse grupări religioase. Câteva grupe islamiste devin din ce în ce mai radicale, atentatele sunt la ordinea zilei.

6. Fâşia Gaza

În Fâşia Gaza, pacea refuză să se instaureze. Războiul a fost declanşat de fracţiunile palestiniene rivale Hamas şi Fatah s-au luptat. După ce atacurile asupra Israelului nu s-au oprit, armata israelienă a atacat Gaza. Centrul Palestinian pentru Drepturile Omului a dat vineri publicităţii un raport cu privire la bilanţul victimelor din cursul războiului din Fâşia Gaza, în care acuză Israelul că a făcut uz de forţă disproporţionată şi nu a făcut deosebire între combatanţi şi necombatanţi. Potrivit raportului, în cursul războiului şi-au pierdut viaţa în total 1434 de palestinieni, dintre care 960 civili, 239 poliţişti ai guvernului Hamas şi 235 de combatanţi. În rândurile victimelor mortale necombatante au fost înregistraţi 288 de copii şi 121 de femei.

7. Sri Lanka

Deşi Sri Lanka a devenit în ultima vreme o destinaţie preferată de mulţi turişti, vizitarea acestei ţări a devenit periculoasă. Încă din 1983, statul se confuntă cu războaie civile. Cel mai recent incident a avut loc în 10 martie 2009, când un terorist sinucigaş a detonat explozibil într-o moschee. În urma atentatului au murit 10 persoane, iar alte 20 au fost rănite. Autorităţile au dat vina pe grupul rebel Tigrii Tamil pentru explozie. Rebelii s-au luptat pentru independenţa unei zone, pentru minoritatea Tamil. Războiul civil a dus la moartea a peste 70.000 de persoane.

8.Yemen

În statul Yemen există grupări care sunt puse în legătură cu al-Qaida. Răpirile şi atentatele sunt la ordinea zilei. După atentatele de la 11 septembrie 2001, Yemen s-a aliat cu Statele Unite în războiul împotriva terorismului şi a arestat şi judecat numeroşi yemeniţi suspectaţi de apartenenţă la Al-Qaida. În septembrie 2008, la Ambasada SUA din Yemen a avut loc un atac, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 16 persoane. O grupare care se autointitulează Jihadul Islamic din Yemen a revendicat atacul cu bombă şi a proferat ameninţări către alte ambasade, inclusiv cea a Marii Britanii, Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite.

9. Sudan
Disperarea, moartea şi distrugerea sunt sinonime cu Sudan. Statul african a fost controlat de regimul militar islamic încă de la proclamarea independenţei. Violenţa este la ea acasă în Darfur, unde s-au aprins conflictele dintre miliţiile guvernamentale, trupele guverna-mentale şi trupele insurgente locale. Sudan este în război deschis cu Ciadul, parţial din cauza conflictului din Darfur. Din 2003, 230.000 de refugiaţi sudanezi au plecat spre Ciadul estic din Darfur. Mai mult de două milioane au murit în timpul celor două războaie civile care au marcat ultimii 50 de ani. Curtea Penală Internaţională a emis un mandat de arestare împotriva lui Omar al-Bashir, şeful în exerciţiu al statului sudanez, acuzat de masacre şi crime de război comise în regiunea Darfur.

10. Zimbabwe
Din 1980, statul Zimbabe este terorizat de dictatorul Robert Mugabe. În vârstă de 85 de ani, cel mai vârstnic şef de stat din lume investeşte milioane de dolari în afaceri cu diamante, în timp ce populaţia se luptă cu epidemia de holeră şi cu o rată a inflaţiei de 230.000.000%. În Zimbabwe, peste 80% din populaţie nu are loc de muncă, iar 80.000 de persoane sunt bolnave de holeră. Rata de schimb a monedei naţionale a ajuns la 12,6 trilioane pentru un dolar american, iar autorităţile au decis să renunţe la dolarul zimbabwean şi să adopte moneda americană.

duminică, 8 martie 2009

Au colectat semnături pentru a condamna violența împotriva femeilor


Mai mulți membri ai Amnesty International au ieșit în stradă, îndemnând trecătorii să semneze împotriva cazurilor de abuz la adresa femeilor din Congo și Haiti.

Femeile trebuie tratate cu respect, indiferent de statutul lor social și țara din care provin. Deși pare un adevăr bine cunoscut, este, totuși, unul adesea ignorat, spun membrii Amnesty International. Potrivit unui studiu recent, 4 femei din 10 sunt supuse violenței în Moldova.

Totodată, alte state au semnat astăzi pentru a opri violența împotriva femeilor din Moldova. În urma acțiunii militanții pentru drepturile femeii au adunat peste 500 de semnături.
Sursa:Ziarul de iasi