luni, 15 iunie 2009

Mbela, în direct, din Gabon, de la funeraliile preşedintelui Bongo

Marţi, 16 iunie, Mbela Nzuzi transmite în direct, din Gabon, de la funeraliile preşedintelui Omar Bongo, într-o ediţie specială a emisiunii “6! Vine presa”, de la B1.

În exclusivitate, Mbela va transmite din capitala Gabonului, Libreville, unde va avea loc o ceremonie dedicată funeraliilor fostului preşedinte al acestei ţări Omar Bongo Ondimba. Acesta urmează a fi înmormântat în aceeaşi zi, în satul natal.

Omar Bongo Ondimba a decedat în Spania, pe 8 iunie, la vârsta de 73 de ani, în urma unui stop cardiac. Bongo a fost decanul de vârstă al şefilor de stat africani şi s-a aflat la conducerea Gabonului timp 42 de ani.

joi, 11 iunie 2009

Doliu naţional de opt zile în Congo, după decesul preşedintelui gabonez


În Republica Democrată Congo a fost decretat doliu naţional timp de opt zile începând de astăzi, în memoria fostului preşedinte gabonez Omar Bongo Ondimba, decedat luni, informează AFP.

"Între 11 şi 18 iunie, Congo va ţine un doliu naţional ca urmare a decesului preşedintelui gabonez Omar Bongo Ondimba. Pe teritoriul ţării, drapele vor fi coborâte în bernă în aceste zile.Toate manifestările publice neautorizate sunt interzise", se arată în decret.Potrivit sursei citate, ziua de 16 iunie, când vor avea loc funeraliile preşedintelui defunct Bongo, care a fost ginerele şefului statului congolez Denis Sassou Nguesso, 'va fi liberă şi plătită'.Numeroase personalităţi sunt aşteptate marţi, 16 iunie, la Libreville, pentru a-i aduce defunctului preşedinte gabonez un omagiu internaţional, potrivit programului oficial al funeraliilor prevăzute să aibă loc între 11 şi 18 iunie, data înhumării.Omar şi Edith Lucie Bongo au doi copii, un băiat şi o fată, încă minori.

sâmbătă, 6 iunie 2009

Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana


Un congolez a ajuns membru PSD

Un tânar de culoare, Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana, originar din Congo, a fost primit, ieri, în PSD, alaturi de alti peste 300 de tineri din 12 judete ale Transilvaniei, în cadrul unei ceremonii festive desfasurate la Cluj-Napoca. La eveniment au participat presedintele TSD, Nicolae Banicioiu, vicepresedintii Ecaterina Andronescu si Victor Ponta, precum si Cozmin Gusa. Mboumba Bakabana, în vârsta de 33 de ani, este originar din Congo si este în România din anul 1995. Acesta a absolvit Institutul Politehnic din Bucuresti, Facultatea de Microelectronica si Telecomunicatii, obtinând diploma de inginer. Tânarul locuieste în comuna Floresti de lânga Cluj-Napoca si este directorul unei companii de constructii. “Eram din facultate simpatizant al PSD, mi-a placut politica presedintelui Ion Iliescu, apoi a lui Adrian Nastase si acum a lui Mircea Geoana. E un partid care îmi place”, a spus noul membru al PSD Cluj. Acesta a precizat ca s-a decis sâmbata sa intre în partid si i-a contactat pe presedintele PSD Cluj, Valentin Cuibus, si pe senatorul Alexandru Cordos, informeaza Mediafax. “Daca partidul va avea încredere în mine, voi primi si functii. Acum sunt simplu membru si am cerut afise electorale pe care sa le lipesc în Floresti”, a spus Mboumba Bakabana. Tinerii participanti nou-înscrisi în rândul social-democratilor au primit insigne cu sigla PSD, urmând sa primeasca acasa carnetele de partid. În cadrul manifestarii, participantii au agitat steaguri rosii, au purtat esarfe si tricouri pe care scria “Alaturi de Mircea Geoana”, dar si pancarte cu inscriptii precum “Geoana presedinte” si “Alege bine”. Peretii salii de la Expo Transilvania, unde a avut loc ceremonia, au fost acoperite cu afise de mari dimensiuni cu chipul lui Che Guevara si al lui Bob Marley. Presedintele TSD, Nicolae Banicioiu, a declarat ca ceremonia organizata a dus la “caderea mitului” conform caruia Ardealul este interzis PSD. “Mai demontam un mit, ca Ardealul ar fi interzis PSD. Vad aici o multime de tineri, ceea ce înseamna primul pas spre recuperarea Ardealului de catre PSD, de stânga”, a spus Banicioiu. La ceremonia festiva au participat peste 1.200 de tineri din 12 judete ale Transilvaniei, lideri ai PSD Cluj, dar si candidati PSD la alegerile europarlamentare

miercuri, 3 iunie 2009

Ofiţerii ieşeni fac legea în Congo şi Haiti

Dintre cei cinci ofiţeri plecaţi în alte ţări, trei sunt în cadrul unei misiuni internaţionale a ONU în Haiti şi unul în misiune în Congo. Cel de-al cincilea poliţist ieşean face parte din Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate şi se află într-o misiune de cooperare în Italia, unde îi ajută pe anchetatorii din peninsulă la rezolvarea cazurilor în care sunt implicaţi infractorii români. "Nu putem oferi niciun fel de informaţii despre activitatea lor de acolo", a spus comisarul-şef Zanfirescu. "Selecţia este organizată de Inspectoratul General al Poliţiei Române (
IGPR), în funcţie de misiunile şi necesităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Se parcurg mai multe etape de selecţie, care cuprind printre altele cunoştinţe de limbă străină, evaluare psihologică, caracterizare sau CV-ul. În funcţie de toate aceste teste şi probe, se face o evaluare şi se ia o decizie dacă poliţistul este sau nu selectat", a explicat şeful Poliţiei. "Înscrierea la selecţia pentru o astfel de misiune este alegerea fiecărui poliţist. Nu îl trimite nimeni. Cei care desfăşoară astfel de activităţi capătă experienţă şi au un avantaj de ordin material. Aici primesc salariul de bază, iar acolo câştigă alţi bani", a adăugat Zanfirescu

marți, 2 iunie 2009

AMD demareaza platforma Congo

Zilele acestea AMD a inceput sa livreze platforma de mini laptop Congo (sau netbook / nettop mai corect). Aceasta este compusa dintr-un procesor dual core Athlon Neo, procesor bazat pe arhitectura K8 si realizat intr-un proces tehnologic de 65 nm. Si la o frecventa maxima de 1.6 GHz este mai puternic decat un Atom, insa are si un consum ceva mai mare.
Si pentru ca performanta este punctul forte, Neo face prereche cu excelentul IGP Radeon 3200. Pentru inceput doar HP a adoptat aceasta platforma, prin laptop-ul DV2, desi AMD ne asigura ca vor urma si alti integratori, insa abia din luna septembrie. Si pe langa performanta, Congo mai are si avantajul unui pret mai mic decat al concurentei pentru a-si atrage clientii.